În inima Milanului, sub un spital renumit încă din secolul XVII, se află o criptă misterioasă, loc de odihnă pentru peste 10.000 de pacienți săraci. Rămășițele acestora au început să fie investigate în profunzime abia în ultimii ani, aducând la lumină informații prețioase despre condițiile de viață, alimentația și bolile care afectau populația milaneză din acea epocă.
Spitalul Ca’ Granda – un avanpost medical al Europei secolului XVII
Fondat în Milan, spitalul Ca’ Granda se remarca prin tratamentele sale inovatoare și era considerat unul dintre cele mai avansate din Europa acelor vremuri. Structura impunătoare cuprindea patru aripi construite în jurul bisericii centrale, Chiesa della Beata Vergine Annunziata, fiecare destinate unor tratamente specializate, precum cele pentru fracturi sau tuberculoză.
Pe lângă sălile de îngrijire, spitalul dispunea de o infrastructură modernă: un sistem sofisticat de canalizare, bucătării, spălătorii, farmacii și chiar o gheațărie. În secolul al XVII-lea, sub biserică, a fost amenajată o criptă cu 14 camere boltite, fiecare având aproximativ doi metri înălțime, întinzându-se pe o suprafață de peste 360 de metri pătrați. Această criptă a funcționat ca un cimitir subteran destinat exclusiv celor nevoiași.
„Piramida morților” – cum erau depozitate trupurile neînsuflețite
Cadavrele erau coborâte printr-o deschidere acoperită de o placă groasă de granit în podeaua bisericii și erau aruncate în camerele subterane din cărămidă. În timp, acestea formau un morman conic denumit „talus cone”, o piramidă naturală a osemintelor, care se lătimea la bază și se strângea spre vârf.
Odată ce un asemenea morman ajungea la tavanul camerei, era nevoie să se deschidă o nouă încăpere, iar procesele de acumulare erau însoțite de o dezordine evidențiată prin amestecul haotic dintre oasele complete din straturile de jos și fragmentele cu țesuturi și praf osos de deasupra. Această stare dezordonată reflectă atât timpul îndelungat de utilizare a criptei, cât și nevoia continuă a spitalului de a face loc pentru morți noi.
Cine sunt cei din cripta spitalului?
Prin coroborarea datelor din registrul pacienților spitalului Ca’ Granda cu „Mortuorum Libri”, registrul decedaților păstrat în arhivele orașului din 1451, cercetătorii au confirmat că osuarul subteran conține rămășițele unui spectru larg de persoane - de la fetuși și copii la vârstnici, bărbați și femei. Din datele inițiale a reieșit o prezență disproporționată a bărbaților, inclusiv în secțiunile spitalului alocate îngrijirii acestora, unde spațiul era mai mare.
De ce a fost abandonată cripta?
Cripta fusese ideată ca un spațiu temporar de depozitare, cadavrele fiind menite să fie mutate ulterior într-un cimitir aflat la marginea orașului. Totuși, umiditatea ridicată, aerul insuficient ventilat, inundațiile frecvente și proximitatea apei subterane au împiedicat descompunerea adecvată a trupurilor.
Condițiile acestea au făcut ca încăperile să devină greu de gestionat, iar în 1693 cripta a fost închisă oficial. Cauzele: păstrarea neobișnuită a corpurilor în mediul rece și umed, dificultatea de a le recupera și un miros atât de puternic încât le provoca măicuțelor din biserică leșinuri. Până în 1697, a fost deschis noul loc de înhumare, Rotonda della Besana, care a funcționat încă circa 50 de ani.
Cercetările arheologice contemporane: o fereastră în trecut
Studiul sistematic al criptei a început în 2010, cu săpături efective demarate în 2018, sub coordonarea bioarheologului Mirko Mattia de la Universitatea din Milano. Cercetarea vizând mai ales oasele pentru a descifra detalii despre sănătatea și obiceiurile de viață ale celor săraci internați aici a adus și descoperiri neașteptate.
Artefactele au fost rare, văzut fiind obiceiul spitalului de a confisca și vinde hainele sau bunurile morților. Totuși, cercetătorii au găsit un set de cinci monede de aur, vechi de circa patru sute de ani, provenind din Veneția, Spania și Franța. Monedele nu proveneau din buzunarele pacienților, deoarece aceștia erau dezbrăcați complet și înveliți în cearșafuri înainte de înmormântare.
Dr. Mattia presupune că un negustor ambulant, îngrijorat de furt, ar fi înghițit aceste monede pentru a-și proteja averea, gest care i-a fost fatal.
O istorie medicală fascinantă și dură a Milanezilor săraci
Potrivit antropologului criminalist Robert Mann din Hawaii, cripta reprezintă o „imagine completă a istoriei și evoluției traumelor, tratamentelor, bolilor infecțioase și ratelor de supraviețuire” din acea perioadă.
Analiza a peste 300.000 de oase din cele aproximativ două milioane din criptă a dezvăluit o populație cu o diversitate mare, marcată de malnutriție, boli și traumatisme. Oasele au urme de intervenții chirurgicale, autopsii și tratamente medicale cu plumb, mercur și alte metale grele. Mai mult, s-au găsit compuși ce atestă consumul de droguri — inclusiv canabis și coca, remarcabilă fiind prezența acestei plante amerindiene în Europa secolului XVII.
Dieta și condițiile de viață reflectate în oase
Depunerile fosilizate de pe dinți au oferit indicii valoroase despre alimentația pacienților: cereale precum grâu, orz, sorg, orez și mei. În plus, au fost identificați amidon de cartof — evidențind debutul influenței alimentare din Lumea Nouă — și spori ai plantei coada-calului, toxică în cantități semnificative.
Această ultimă descoperire confirmă relatările istorice privind foametea extremă a unor pacienți, ce consumau plante necomestibile și sufereau de colorarea verdicioasă a gurii, un semn trist al ultimei lor suferințe.
Astfel, descoperirea acestui „oraș al morților” sub un spital milanez ne oferă o fereastră unică spre viața și suferința oamenilor săraci dintr-o Europă de altădată, aducând în prezent informații prețioase despre sănătate, dietă și practicile medicale din secolul XVII.