Știri naționale și internaționale

Somnul de opt ore e „o invenție” modernă. Oamenii obișnuiau să doarmă în două reprize în fiecare noapte

Redacția•02 noiembrie 2025

Pe scurt

Somnul continuu de opt ore este, de fapt, o invenție modernă, iar oamenii obișnuiau să doarmă în două reprize separate pe noapte, așa cum confirmă literatura antică și cercetările recente. Intervalul de veghe de la miezul nopții nu era considerat pierdut, ci un timp destinat activităților casnice, rugăciunilor, meditației, lecturii, scrisului sau socializării liniștite cu familia, iar cuplurile foloseau această perioadă pentru intimitate. Această practică a dispărut în ultimele două secole, ca efect al iluminatului artificial și al Revoluției industriale, care au modificat ritmul natural al somnului. Iluminatul modern a perturbat ceasul intern prin suprimarea melatoninei și a prelungit perioada de veghe, iar programul de lucru impus de fabrici a favorizat un singur interval de somn continuu. Studiile de laborator ce simulează întunericul nopților lungi și cercetările din comunități fără electricitate, precum cea din Madagascar, arată că somnul în două reprize este un pattern natural. Medicii subliniază că trezirile scurte din timpul nopții sunt normale și că modul în care reacționăm în aceste momente influențează percepția timpului și starea noastră de bine, anxietatea și plictiseala amplificând senzația că timpul trece greu. Astfel, înțelegerea acestui model istoric și biologic al somnului ne ajută să acceptăm mai ușor întreruperile nocturne, reducând stresul asociat cu acestea.

Somnul de opt ore – o invenție recentă. Cum obișnuiau oamenii să doarmă în două reprize pe noapte

Ceea ce numim astăzi „somnul continuu de opt ore” este, de fapt, un concept relativ nou. Studiile istorice și antropologice arată că, până în urmă cu aproximativ două secole, oamenii obișnuiau să doarmă în două reprize distincte pe noapte, separate de o perioadă scurtă de trezire care avea diverse utilizări.

Noaptea împărțită în două somnuri

Contrar ideii că noaptea trece liniștit până dimineața, intervalul de mijlocul nopții era deseori un timp activ. După primul somn, oamenii se trezeau spontan și foloseau această pauză pentru diverse activități casnice: aprindeau focul pentru a se încălzi, verificau starea animalelor sau se ocupau de alte treburi domestice. În aceste momente, unii preferau să rămână în pat, dedicându-se rugăciunii, meditației sau lecturii. Totodată, era o perioadă în care membrii familiei socializau în liniște, iar cuplurile profita de această stare de semi-veghe pentru intimitate.

O practică confirmată de literatura antică

Acest mod de a împărți somnul nu este o invenție recentă, fiind bine documentat încă din antichitate. Marii clasici precum Homer și Virgil fac referire la „ora care încheie primul somn”, sugerând că somnul în două faze era o practică obișnuită în epocile lor.

Cum a dispărut somnul în două reprize?

Transformările sociale și tehnologice ale ultimelor două secole au schimbat radical acest obicei. Odată cu apariția iluminatului artificial, precum lămpile cu petrol și gaz, urmate de iluminatul electric, nopțile au devenit mult mai luminoase. Această lumină prelungită a făcut ca oamenii să stea treji până târziu, reducând durata primului somn și afectând ritmul natural al odihnei.

Lumina artificială are un efect puternic asupra ceasului biologic, suprimând melatonina – hormonul care reglează somnul – și amânând astfel momentul adormirii. În plus, Revoluția Industrială a introdus programele stricte de muncă în fabrici, care cereau o singură perioadă lungă de odihnă noaptea pentru a susține programul de lucru de dimineață.

La începutul secolului XX, cultura occidentală a adoptat în mod oficial somnul continuu de opt ore, considerat mai eficient și modern, înlocuind ritmul de somn fragmentat în două reprize.

Dovezi științifice privind somnul în două faze

Cercetările moderne confirmă că somnul organizat în două reprize este de fapt un pattern natural. Experimente realizate în laboratoare care simulează nopțile lungi și întunecate de iarnă arată că oamenii au tendința să doarmă în două intervale separate, cu o fază de veghe între ele.

Un studiu din 2017, efectuat într-o comunitate tradițională din Madagascar fără acces la electricitate, a demonstrat același model: locuitorii se trezeau în mod natural în jurul miezului nopții, menținând o pauză activă înainte de a adormi din nou.

Trezirile nocturne – o reacție normală

Specialiștii în somnologie subliniază că astfel de treziri temporare pe durata nopții sunt normale și făceau parte din modul în care organismul reglează odihna. Problema nu este faptul că ne trezim, ci cum reacționăm în acele momente. Dacă nu avem activități și rămânem neliniștiți în pat, percepția timpului se poate prelungi, iar anxietatea sau plictiseala pot amplifica senzația că ora este extrem de târzie.

De fapt, această stare de veghe intermediară, odată folosită în mod natural pentru activități cotidiene sau spirituale, a fost uitată pe măsură ce noaptea a devenit dominată de întuneric artificial și de nevoia de a se adapta unui ritm de lucru industrializat.

În concluzie, somnul continuu de opt ore este mai degrabă o conjunctură istorică și culturală decât un standard biologic universal. Înțelegerea acestui fapt ne poate ajuta să avem o perspectivă mai flexibilă asupra odihnei și să reducem stresul cauzat de trezirile nocturne, acceptând că somnul în două reprize reprezintă un ritm natural al corpului uman.

Pentru mai multe detalii despre somn și sănătate, rămâneți conectați la noutățile noastre.

Transparență AI: acest conținut poate fi redactat sau structurat cu ajutorul unor instrumente AI și este verificat editorial înainte de publicare. Imaginile generate sau modificate cu AI sunt folosite cu rol ilustrativ.

Stiri nationale si internationaleLife-Inedit

Articole similare

Italia, Spania, Irlanda sau Scoția – țările în care ești plătit să te muți în 2026

În 2026, mutarea în anumite regiuni din Italia, Spania, Irlanda sau Scoția devine extrem de avantajoasă, deoarece autoritățile locale oferă stimulente financiare și oportunități unice pentru a atrage noi locuitori. În Italia, la Radicondoli, un orășel medieval din Toscana, administrația a alocat 400.000 de euro pentru subvenții destinate achiziționării de locuințe, utilizatorilor de energie verde, studenților și acoperirea jumătății chiriei pentru doi ani pentru cei care se mută în 2026 și se angajează să rămână cel puțin 10 ani (în cazul cumpărătorilor) sau patru ani (închiriașilor). În Spania, diverse sate, precum Ponga în Asturias și localități din Extremadura, promovează scheme de relocare pentru antreprenorii cu idei de afaceri viabile, oferind sprijin prin platforme precum Holapueblo și Volver al Pueblo, care facilitează accesul la locuințe la prețuri accesibile și la servicii comunitare, contribuind și la înființarea noilor afaceri în mediul rural. Irlanda sprijină renovarea caselor vacante pe 30 de insule izolate prin granturi de până la 70.000 de euro, în cadrul programului național „Our Living Islands”, care încurajează creșterea populației insulare și permite transformarea proprietăților neutilizate în locuințe sau închirierea acestora, condiționând eligibilitatea de deținerea unei case construite înainte de 2007, neocupată cel puțin doi ani. Pentru cei care nu doresc o relocare permanentă, o oportunitate rară apare în Scoția, unde The Scottish Wildlife Trust caută pădurari pentru o insulă naturală protejată, Handa, oferind un salariu de circa 5.000 de euro lunar și cazare gratuită pe o perioadă de șase luni, însă cu provocări legate de accesul la resurse esențiale, cum ar fi provizii sau utilități, disponibile doar prin călătorii cu barca spre continent, condiționate de condițiile meteo. Astfel, aceste inițiative europene reprezintă ocazii atractive pentru cei dispuși să își înceapă o viață nouă în mediul rural sau în zone izolate, beneficiind de sprijin financiar și infrastructural substanțial.

Cel mai vârstnic fotbalist profesionist din lume, semnează pentru încă un sezon: Ce vârstă are „King Kazu”

Kazuyoshi Miura, cunoscut drept „King Kazu”, continuă să facă istorie în fotbalul profesionist la o vârstă impresionantă, semnând pentru încă un sezon la Fukushima United în J-League3. Debutând în 1986 la Santos din Brazilia, Miura a plecat singur din Japonia la doar 15 ani pentru a-și urma visul, evoluând de-a lungul carierei pe cinci continente și la cluburi de renume precum Genoa, Dinamo Zagreb, Sydney FC și Oliveirense. În martie 2017, el a doborât recordul de cel mai vârstnic fotbalist profesionist care a jucat un meci, jucând la 50 de ani și șapte zile, depășindu-l pe legendarul Stanley Matthews. În anii ’90, „King Kazu” a fost o piesă importantă a naționalei Japoniei, marcând 55 de goluri în 89 de meciuri și contribuind decisiv la câștigarea Cupei Asiei din 1992, unde a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului. După cinci ani în ligile inferioare, revenirea sa la Fukushima United a fost bine primită, iar atacantul promite să lupte în fiecare meci pentru a susține echipa și comunitatea locală. Această poveste de perseverență și pasiune îl transformă pe Miura într-un simbol inspirațional al fotbalului mondial, demonstrând că vârsta este doar un număr când pasiunea și ambiția sunt la cote maxime.

Știința spune că nu banii stau la baza fericirii, ci un sentiment-cheie

Ştiinţa confirmă că, deşi banii pot aduce confort şi reduc stresul, ei nu sunt cel mai important factor care influenţează fericirea; un studiu publicat în Journal of Personality and Social Psychology evidenţiază autonomia ca principalul element care contribuie la starea de bine. Autonomia, definită ca sentimentul asumării personale a alegerilor, obiceiurilor şi obiectivelor, oferă indivizilor un control real asupra vieţii lor, ceea ce duce la niveluri superioare şi mai stabile de satisfacţie şi emoţii pozitive, indiferent de condiţiile externe sau nivelul veniturilor. Deşi banii pot spori autonomia prin creşterea opţiunilor disponibile, ei nu adaugă direct fericirea după ce nevoile fundamentale sunt îndeplinite. Mai mult, fericirea este influenţată mai mult de procesul de luare a deciziilor decât de rezultatul lor şi este strâns legată de capacitatea de a face alegeri conştiente, de a-ţi stabili priorităţi personale şi de a-ţi modela mediul în loc să reacţionezi pasiv la circumstanţe. Exemplul vieţii profesionale arată că lipsa controlului pe termen lung, cauzată de factori externi precum concedierile sau reorganizările, poate submina rapid sentimentul de control şi, implicit, bunăstarea. Totuşi, sporirea autonomiei nu necesită schimbări radicale; deciziile mărunte şi deliberate, cum ar fi modul de abordare a sarcinilor sau alegerea colaboratorilor, pot întări semnificativ acest sentiment-cheie. Astfel, studiile indică faptul că fericirea creşte când oamenii au libertatea de a alege ce fac, cum fac şi de ce contează aceste alegeri pentru ei, consolidând ideea că autonomia este esenţială pentru o viaţă împlinită şi fericită.