Știri naționale și internaționale

UNESCO avertizează asupra limitelor tehnologiei în educație. Rolul profesorilor în formarea elevilor, esențial

Redacția•29 noiembrie 2025

Pe scurt

UNESCO lansează campania „Teachers cannot be coded”, subliniind faptul că niciun algoritm sau software nu poate înlocui complexitatea și importanța rolului profesorilor în educație, evidențiind că empatia, creativitatea și judecata umană rămân elemente esențiale pe care tehnologia nu le poate replica. Deși platformele digitale pot sprijini procesul educațional prin preluarea unor sarcini administrative și facilitarea accesului la informație, contactul uman autentic rămâne fundamental pentru dezvoltarea cognitivă și formarea gândirii critice, valorilor și relațiilor intercalae, aspecte ireproducibile de către mașini. UNESCO atrage atenția asupra deficitului global de cadre didactice, estimat la aproape 44 de milioane de profesori necesari până în 2030 pentru asigurarea accesului universal la educație, iar această criză este resimțită acut și în România, unde salariile mici, birocrația și provocările de recrutare alungă viitorii dascăli, fapt confirmat și prin protestele recente ale profesorilor. În acest context, tentatia de a automatiza mai multe procese în școli riscă să afecteze negativ relația elev-profesor, iar UNESCO insistă că viitorul educației trebuie să păstreze profesorii în prim-plan, folosind tehnologia doar ca instrument complementar, nu ca înlocuitor. Organizația susține necesitatea dezvoltării unui set de competențe didactice adaptate epocii inteligenței artificiale, însoțite de formare adecvată, reguli clare și finanțare suficientă pentru resursa umană, avertizând că digitalizarea nu poate substitui investițiile reale în oameni, ci doar să le completeze într-un mod etic și eficient pentru elevi și profesori. Astfel, UNESCO reafirmă rolul indispensabil al profesorilor ca piloni ai procesului educațional, în ciuda avansului tehnologic, promovând o educație centrată pe interacțiunea umană autentică și pe respectarea valorilor umane fundamentale.

UNESCO atenționează asupra limitărilor tehnologiei în educație: Profesorii rămân indispensabili în formarea elevilor

UNESCO a lansat campania „Teachers cannot be coded” („Profesorii nu pot fi programați”), care subliniază importanța rolului profesorilor în educație și avertizează asupra limitelor pe care tehnologia le are în înlocuirea acestora. Mesajul esențial transmis este că, indiferent de evoluția tehnologică și provocările viitorului, prezența cadrelor didactice rămâne fundamentală pentru procesul de învățare.

Empatia și creativitatea – elemente de netrecut pentru algoritmi

Organizația atrage atenția că niciun algoritm sau program software nu poate înlocui calitățile umane pe care le aduc profesorii: empatia, creativitatea, judecata și capacitatea de a răspunde nevoilor elevilor în mod personalizat. „Profesorii nu pot fi codați”, a declarat UNESCO, argumentând că contactul uman în clasă este esențial pentru o educație completă și eficientă.

Deși tehnologia oferă instrumente valoroase care să sprijine activitatea didactică, precum preluarea sarcinilor administrative sau facilitarea accesului la informație prin platforme digitale, ea nu poate substitui relația directă dintre profesor și elev. Interacțiunea față în față joacă un rol crucial în dezvoltarea cognitivă și emoțională a elevilor.

Profesorii – catalizatori ai gândirii critice și ai valorilor

UNESCO evidențiază că profesorii joacă un rol vital în stimularea gândirii critice, transmiterea valorilor morale și etice, precum și în construirea unor relații de încredere între cadrele didactice și elevi. Această dimensiune umană a educației nu poate fi reprodusă sau înlocuită de o mașină, indiferent de cât de avansate sunt tehnologiile utilizate.

O criză globală a personalului didactic

Organizația mai atrage atenția asupra deficitului masiv de cadre didactice în lume. Până în anul 2030, pentru a asigura accesul universal la școală, vor fi necesari aproape 44 de milioane de profesori noi. Această provocare se resimte și în Europa, unde profesia de dascăl este adesea descurajată de salariile insuficiente, birocrația excesivă și lipsa de suport din partea instituțiilor educaționale.

Situația critică a profesorilor în România

România nu face excepție în fața acestor dificultăți. Sistemul educațional autohton se confruntă cu probleme serioase legate de lipsa profesorilor, care s-a accentuat în contextul recentelor proteste ale cadrelor didactice și revendicărilor sindicale. Creșterea normelor didactice, fondurile insuficiente și o infrastructură inadecvată determină deseori părăsirea carierei didactice de către tineri sau profesori cu experiență.

Tehnologia – sprijin, nu înlocuitor

Într-un mediu atât de fragil, tentația de a automatiza mai multe procese în școli este mare. Cu toate acestea, UNESCO avertizează că substituirea profesorilor cu tehnologii care oferă o mai mare eficiență administrativă poate afecta negativ legătura esențială dintre elevi și profesori. Educația viitorului trebuie să păstreze profesorul în mijlocul procesului didactic, iar tehnologia să completeze, nu să înlocuiască munca acestuia.

Competențe noi pentru profesori în era inteligenței artificiale

Pe lângă menținerea profesorilor în centrul actului educațional, UNESCO recomandă dezvoltarea unui set de competențe adaptate la epoca digitală și a inteligenței artificiale. Astfel, cadrele didactice vor putea folosi tehnologia într-un mod etic și eficient, în beneficiul elevilor.

România și provocările viitoare ale sistemului educațional

Pentru țara noastră, în contextul presiunilor financiare, al creșterii normelor didactice și al dificultăților de atragere a noilor cadre didactice, digitalizarea nu prezintă o soluție miraculoasă. Investițiile reale în resurse umane sunt indispensabile pentru a asigura calitatea educației. Tehnologia poate constitui un ajutor, dar nu reprezintă un substitut pentru profesor.

UNESCO subliniază că implementarea inteligenței artificiale în școli trebuie să fie însoțită de o pregătire adecvată a profesorilor, de stabilirea unor reguli clare pentru utilizare și, foarte important, de alocarea unor fonduri suficiente pentru resursa umană.

În concluzie, provocările legate de integrarea tehnologiei în educație sunt reale și complexe, iar soluția nu constă în înlocuirea profesorului cu mașini. Contactul uman, empatia și judecata cadrelor didactice rămân elemente fundamentale pentru formarea elevilor, iar UNESCO reafirmă cu tărie că „profesorii nu pot fi codați”. România, ca parte a acestei mari comunități globale, trebuie să găsească echilibrul adecvat între inovație și menținerea valorilor umane în educație.

Transparență AI: acest conținut poate fi redactat sau structurat cu ajutorul unor instrumente AI și este verificat editorial înainte de publicare. Imaginile generate sau modificate cu AI sunt folosite cu rol ilustrativ.

Stiri nationale si internationaleCultură-Media

Articole similare

Tatăl Loredanei Groza s-a stins din viață. Avea 88 de ani

Tatăl Loredanei Groza, Vasile Groza, s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani, iar artista și-a exprimat durerea profundă printr-un mesaj emoționant postat pe Facebook, subliniind legătura specială și influența uriașă pe care tatăl său a avut-o asupra vieții și carierei sale. În mesaj, Loredana a afirmat că moartea nu reprezintă un sfârșit, ci o parte firească a existenței, declarându-și credința în nemurirea tatălui său prin amintiri și învățături care îi vor rămâne veșnic în suflet. Vasile Groza a trăit o viață plină de încercări, fiind orfan de tată încă din copilărie și crescut într-o familie greu încercată, cu o mamă văduvă de război care a crescut singură trei băieți. În ciuda dificultăților, el și-a urmat pasiunea pentru literatură și a devenit un poet autodidact, publicând poezii, romane, cărți pentru copii și cântece, contribuind semnificativ la cultura română și fiind membru apreciat al Uniunii Scriitorilor din România. Această pierdere marchează un moment trist atât pentru familia Groza, cât și pentru lumea artistică, unde Vasile Groza va rămâne un reper valoros.

Antropologii dezvăluie că o specie umană și mai primitivă de australopitec a coexistat cu specia celebrei Lucy

O echipă de paleoantropologi condusă de Yohannes Haile-Selassie a descoperit în 2009 în Valea Riftului Afar din Etiopia oase vechi de 3,4 milioane de ani, denumite „piciorul Burtele”, care au revelat existența unei specii umane mai primitive, Australopithecus deyiremeda, ce a coexistat contemporan cu specia celebrei Lucy, Australopithecus afarensis. Situl paleontologic Woranso-Mille, unde au fost găsite aceste fosile, este unic prin dovezile clare că două specii înrudite au trăit simultan în aceeași zonă. „Piciorul Burtele” și alte descoperiri demonstrează că A. deyiremeda avea un deget mare opozabil adaptat cățărării, însă se deplasa biped, folosindu-se probabil mai mult de degetul al doilea pentru propulsie, spre deosebire de modelele moderne de mers. Analizele izotopice asupra dinților arată că A. deyiremeda prefera o dietă bazată pe resurse C3 (copaci și arbuști), diferit de dieta mixtă C3-C4 (ierburi și papură tropicale) a lui A. afarensis, sugerând o diversificare a hranei și adaptări ecologice distincte. De asemenea, investigațiile asupra maxilarului unui exemplar juvenil au evidențiat un tipar de dezvoltare dentară asemănător cu cel al maimuțelor mari și australopitecinelor timpurii, indicând modele de creștere similare între aceste specii. Importanța acestei cercetări constă în faptul că ne oferă o imagine complexă asupra diversității și coexistenței hominizilor antici, explicând cum specii apropiate au putut trăi fără a se suprapune complet, în ecosisteme ce reflectă schimbări climatice din trecut, oferind astfel perspective valoroase pentru înțelegerea evoluției umane și a provocărilor ecologice actuale și viitoare. Acest studiu amplifică cunoștințele despre bipedismul variabil și adaptările ecologice din milenii îndepărtați, evidențiind bogăția evoluției umane în Africa de Est.

Nuremberg: o autopsie cinematografică a răului politic

Filmul „Nuremberg” (2025) reprezintă o profundă autopsie cinematografică a răului politic, oglindind nu doar colapsul Germaniei naziste după Al Doilea Război Mondial, ci și responsabilitatea morală și politică în momentele de prăbușire istorică, fiind o lecție actuală pentru societatea românească, mai ales în contextul justiției capturate. Protagonistul filmului este Justice Robert H. Jackson, procuror-șef al Statelor Unite la Tribunalul de la Nürnberg, care a transformat dreptatea în limbaj universal și a subliniat că răspunderea morală nu poate fi suspendată nici de stat, nici de putere sau război, pledând ca legile aplicate învinșilor să fie valabile și pentru învingători, făcând astfel o distincție crucială între a aplica legea și a face dreptate morală. Prin imagini puternice precum contrastele sociale incredibile din Germania sfârșitului de război, dialoguri profunde pe stadionul distrus din Nürnberg și analiza ascensiunii nazismului ca rezultat al frustărilor unui popor sărăcit și al eșecului elitelor – judecători, universitari, clerici –, filmul provoacă o reflecție dureroasă asupra complicităților și pasivității civile care au permis dictatura. Totodată, „Nuremberg” expune dileme etice esențiale privind colaborarea forțată cu răul absolut, ilustrată prin legadoarele istorice ale Finlandei și României, și problematizează cum frustrările legitime pot fi manipulate politic și cum abuzul se perpetuează când legea devine capturată, întrebând cine poate opri acest abuz. Scenele memorabile, printre care dezbaterea juridică asupra legilor injuste sau povestea personală a lui Göring, relevă nuanțe complexe despre natura puterii, manipulare și responsabilitate, iar filmul se conchide cu un îndemn la veghe permanentă asupra libertății politice, amintind că adevărata justiție nu este doar o formalitate legală, ci o asumare morală profundă, iar lecțiile istoriei trebuie să lumineze prezentul. Astfel, „Nuremberg” devine o oglindă a societății contemporane, îndemnând magistrații și cetățenii din România să mediteze la esența justiției, la rolul conștiinței în aplicarea legii și la riscurile colapsului moral și instituțional când demnitatea umană este sacrificată pe altarul corupției și tăcerii complice.